Am creat acest blog pentru a face cunoscut tuturor care este stadiul de rezolvare a problemelor generate de deflagratia din 21 decembrie 2010 pentru toate cele 15 familii din scara A a blocului de pe strada Martir Horea nr. 22 din Bacau. Acest blog va contine un istoric al evenimentelor, articole, imagini si filme preluate din presa, opinii ale proprietarilor de apartamente, reactii ale autoritatilor centrale si locale, acte normative aparute si referitoare la aceasta deflagratie si orice alte informatii care vor incerca sa reproduca o imagine cat mai clara a tot ceea ce ni s-a intamplat si inca ni se intampla.

vineri, 16 martie 2012

Sa ne reamintim ...

 
 "UPDATE: S-a ales praful de sarbatorile a peste 100 de oameni din Bacau! O explozie, ca la sfarsitul lumii, a clatinat din temelii un bloc din oras. 5 apartamente, sunt devastate. La fel si 20 de masini parcate in vecinatate. Deflagratia a fost atat de puternica, incat a frant mai multi pereti grosi din beton. Pompierii au scos pe targa trei persoane, dupa ce le-au cautat indelug printre daramaturile acoperite de o perdea de foc.

17:00 Barbatul ranit grav in explozia de la Bacau va fi adus cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca din capitala, deoarece starea lui este critica. Raed Arafat, subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii, a declarat ca starea barbatului este foarte grava, iar dupa ce a iesit din operatie s-a decis transferarea lui la spital in Capitala. Barbatul are arsuri pe 25% din corp si multiple fracturi, fiind supus unor interventii chirurgicale la spitalul din Bacau. In ceea ce priveste celelalte doua victime - una are arsuri de gradele doi si trei, insa nu este in stare grava, iar cealalta a suferit o intoxicatie cu fum.

13:00 O explozie urmata de un incendiu s-a produs, in aceasta dimineata, in jurul orei 10.15, intr-un bloc de patru etaje din municipiul Bacau.

Conform reprezentantilor ISU Bacau, doua persoane au fost gasite sub daramaturile plafonului care s-a prabusit de la etajul 1 la parter. Deflagratia a afectat scara A, parterul si etajul intai al blocului. Cinci apartamente au fost afectate foarte rau de explozie, doua locuinte fiind distruse in totalitate.

Reprezentantii ISU au mai spus ca, in urma exploziei, bransamentul de gaze a fost aruncat in aer, astfel ca deconectarea de la reteaua de gaze a fost facuta cu intarziere pentru ca echipele de interventie au fost nevoite sa inchida gazele dintr-o alta zona. Din cauza deflagratiei, scara de bloc in care se aflau 16 apartamente, nu mai poate fi locuita, astfel ca locatarii vor fi mutati intr-un camin, unde primaria le asigura cazare si masa" .
 "Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau, sublocotenent Andrei Grecu, a declarat pentru stirileprotv.ro ca, in jurul orei 11.00, pompierii au reusit sa lichideze incendiul izbucnit in urma exploziei, iar blocul a fost debransat de la reteaua de gaze.
 Conform ISU Bacau, in prezent nu mai exista pericol de producere a unei alte explozii. Toate familiile din scara afectata de incendiu si explozie au fost evacuate. Explozia s-a produs la parterul blocului si este posibil sa fi fost afectata si structura de rezistenta a blocului, in conditiile in care s-au daramat peretii unor apartamente si au fost avariate si masini parcate in fata blocului respectiv.
 Deflagratia a avut loc intr-un bloc de pe strada Martir Horea din municipiul Bacau"
Sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/explozie-urmata-de-incendiu-intr-un-bloc-din-bacau-victime-sub-daramaturi.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu