Am creat acest blog pentru a face cunoscut tuturor care este stadiul de rezolvare a problemelor generate de deflagratia din 21 decembrie 2010 pentru toate cele 15 familii din scara A a blocului de pe strada Martir Horea nr. 22 din Bacau. Acest blog va contine un istoric al evenimentelor, articole, imagini si filme preluate din presa, opinii ale proprietarilor de apartamente, reactii ale autoritatilor centrale si locale, acte normative aparute si referitoare la aceasta deflagratie si orice alte informatii care vor incerca sa reproduca o imagine cat mai clara a tot ceea ce ni s-a intamplat si inca ni se intampla.

joi, 23 februarie 2012

Cand procurorii doresc sa-si faca treaba, se poate!!

Sursa: REALITATEA.NET http://www.realitatea.net/kovesi-urmarire-penala-pentru-firma-de-gaze-din-sighetu-marmatiei_916447.html
Procurorul general, Codruţa Kovesi, a anunţat, joi, că s-a început urmărirea penală împotriva firmei care administrează reţeaua de gaze din Sighetu Marmaţiei, fiind dispusă instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor, potrivit Mediafax. Două explozii într-un club din Sighetu Marmaţiei au rănit 17 persoane Şeful Ministerului Public a spus, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că un element de noutate apărut în ancheta privind exploziile de la Sighetu Marmaţiei este că s-a început urmărirea penală împotriva firmei de gaze, pentru vătămare corporală şi distrugere calificată, dispunându-se totodată identificarea tuturor bunurilor persoanei juridice, pentru instituirea măsurilor asiguratorii. Kovesi a precizat că au fost audiaţi majoritatea martorilor la exploziile de la Sighetu Marmaţiei, urmând ca, în funcţie de starea de sănătate a victimelor, să fie audiate şi acestea. Până la acest moment, nicuna dintre victimele exploziilor nu a fost audiate de procurori. Procurorul general a explicat că ancheta a fost preluată de Secţia de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul instanţei supreme pentru ca urmărirea penală să se desfăşoare ritmic, având în vedere că sediul firmei de gaze este în Bucureşti, iar victimele sunt internate în spitale din Capitală. Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a dispus preluarea anchetei exploziilor de la Sighetu Marmaţiei de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), întrucât sediul firmei ce distribuie gazul în localitatea maramureşeană este în Bucureşti. Potrivit Ministerului Public, considerentele care au stat la baza preluării prin dispoziţia procurorului general al României "au vizat complexitatea cauzei, posibilitatea desemnării unor procurori din cadrul secţiei care să instrumenteze în mod exclusiv acest dosar, faptul că sediul central al firmei care distribuia gaz metan în oraş se află în Bucureşti, astfel încât este facilitată efectuarea de cercetări în raport cu această firmă". "Procurorii au solicitat Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea Energiei desemnarea de urgenţă a două echipe de specialişti aparţinând altor firme decât celei care distribuia gaz metan în oraş, care să efectueze verificări ale reţelei de gaz în vederea depistării şi a localizării unor potenţiale alte scurgeri de gaz. În cursul zilei de astăzi (miercuri-n.r.), 22 februarie 2012, vor fi derulate verificări, începând cu sediile instituţiilor publice, verificări ce vor viza toată reţeaua de distribuţie, ce se întinde pe o lungime de 26 de kilometri", se mai arăta în comunicat. Totodată, arăta Ministerul Public, în timpul cercetărilor la faţa locului a fost ridicat din clubul în care a avut loc prima explozie sistemul de înregistrare video, ce urmează să fie supus de către experţii criminalişti unor verificări. "În cursul zilei de 20 februarie 2012, au fost audiate un număr de 14 persoane, angajaţi ai firmei ce asigura distribuirea de gaz în oraş, precum şi alte persoane, audierile derulându-se şi în continuare", preciza sursa citată. Inspectoratul de Stat în Construcţii a dispus demolarea parţială numai a doi pereţi exteriori ai construcţiei, ce prezentau pericol iminent de prăbuşire. În cursul zilei de miercuri, după această demolare parţială au continuat cercetările la faţa locului. În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 0.56, într-o discotecă din Sighet, aflată la subsolul unei clădiri, a avut loc o explozie în care au fost rănite şapte fete. După 14 ore, în momentul în care se făceau cercetări privind explozia, o a doua deflagraţie s-a produs, fiind răniţi poliţişti, pompieri şi un notar, care avea biroul deasupra discotecii. În cele două explozii 21 de persoane au fost rănite, 17 fiind spitalizate, mare parte au fost aduse cu avionul militar la Bucureşti. Cinsprezece dintre victime sunt în spitalele de Arşi (11) şi Floreasca (patru) din Capitală, o altă victimă se află în Spitalul din Sighetul Marmaţiei, iar alta la Spitalul din Baia Mare. Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/kovesi-urmarire-penala-pentru-firma-de-gaze-din-sighetu-marmatiei_916447.html#ixzz1nDgqroIi

La 1 an si doua luni de la explozie rabdarea noastra trebuie sa continuie. Voi cat ati astepta finalizarea unei anchete ???

http://webtv.realitatea.net/jurnalelocale/jurnalul-realitatea-tv-bacau-20-15-21-02-2012?autoPlay=true#ve_video_player_a

Trei morti si 13 raniti in explozii provocate de gaze. Singura pedeapsa: 3 ani cu suspendare

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/condamnari-explozii.html